Și anul acesta, Asociația Tot Ma Verde se implică în organizarea evenimentului ‘Let’s Do It Romania!’ – Ziua de Curățenie Națională, în județul Brașov. Aceasta va fi în data de 21 septembrie 2019.
Cel mai mult ne dorim să aducem împreună în această zi de curățenie actori din toate sectoarele societății: companii, autorități, media și, bineînțeles, voluntari. Ne propunem să luăm sacii, să ne punem mănușile și să ne mobilizăm cu toții pe 21 septembrie pentru o țară mai curată.
Ne-am bucura să avem alături de noi cât mai mai multe persoane implicate în această inițiativă care va schimba cu siguranță fața României și va oferi o doză de încredere masivă în ceea ce putem face noi ca și cetățeni, atunci când ne adunăm împreună.
Credem că este important să organizăm acest eveniment de ecologizare.
Pe lângă partea de ecologizare, dorim să mergem și în direcția de a reduce cantitatea de gunoi care este aruncată în locuri nepermise.
Pentru acest obiectiv, avem în vedere achiziționarea un sistem de supraveghere autonom, care să funcționeze 24 de ore independent. Acest îl vom pune la dispoziția diferitelor instituții pentru a putea surprinde în flagrant persoanele care arunca gunoiul în locuri nepermise. Deja am discutat despre acest lucru cu Garda de Mediu Brașov, Consiliul județean Brașov, Regionala de Drumuri și Poduri Brașov, diferite primării din județul Brașov, Acesta poate să fie considerat un proiect pilot.
Pentru a ne contacta pentru acțiuni în județul Brașov, utilizați opțiunile din pagina de contact